IJOU forever…

             Suntem echipa IJOU. Asta inseamna “schimbare” in japoneza. Nu stiu exact de ce ne-am ales numele asta. Initial, poate am vrut sa parem smecheri sau cosmopoliti. Nu suntem nici una, nici alta.  Poate un pic smecheri. Suntem o echipa … Dar suntem asa diferiti…Eu (Tatiana), una, recunosc sunt o visatoare, o aiurita, o ambitioasa.  Sa va spun ce stiu despre colegii si prietenii mei. Sigur ei nu vor sa se descrie…o sa va povestesc eu despre ei. Avem asa: un Alin (infernalul), o Iulie (iulisor, iuliutza), un Vasi (styx, mai nou styxutzu) si un Vlad (vladutz si frate la greu). Pana acum nimic nou…                     Dar daca vreodata o sa ai ocazia sa-i cunosti, asa cum ii cunosc, eu o sa-ti dai seama ca sunt altfel. De ce pentru mine sunt altfel? In primul rand, pentru ca sunt ai mei, prietenii mei, colegii mei de facultate, ‘87istii mei. Pe unii ii cunosc de ani buni, pe altii doar de un an. E adevarat ca-mi mai ofera ei surprize, dar asa e frumos…Ne mai si certam, ne bucuram impreuna, glumim, facem misto (uneori prea mult), ne ajutam, ne barfim, ne incurajam…

Sa va povestesc cum i-am cunoscut! In ordine cronologica, bineee…Pe Iulia o stiu de cel mai mult timp, am fost colege de liceu, de clasa, ocazional de banca, colege de cartier (nu,nu suntem fete de cartier!!!), acum prietene de nedespartit as putea spune (parerea mea).

 Apoi urmeaza Vladutz. Si musiul ista, coleg de liceu, numa’ ca l-am descoperit tarziu, in clasa a 12-a. Intalnire fff banala, la prega la mate!! Ehe!! Ce vremuri! Poate parea absurd sau tocilaresc ce o sa spun, dar mie chiar imi placea la prega la mate. Intotdeauna glumeam pe drum, cel mai adesea vorbeam de profu de istorie. Cum n-ati auzit de cartea “Mihai Viteazul si arta diplomatiei”? (acum rad…prietenii stiu de ce). Atunci o sa muriti ca niste copii, fara experinta..Pentru ca asa cum spunea ilustrul meu prof de istorie: “Cine nu stie istorie, risca sa o repete…”  Oricum de multe ori se intampla sa nu ajungem pana la prega. DA!! Mai chiuleam si noi…o fuga pana la Mac…Cert e ca am ramas preieteni pe viata (asa imi place mie sa cred). Stiu pana acum, de rasul curcilor! Voiati probabil ceva spectaculos, intalniri la cursurile de bungee jumping sau scuba diving!!!  Ei, suntem oameni normali…Nu ne-am cautat, mai mult ne-am gasit fortuit…

Urmeaza Styx…Imi aduc si acum aminte cand l-am vazut prima oara. In camera de camin, stand la calculator, alaturi de el, Vlad, (baietii nostri din echipa sunt si colegi de camera..). Avea un tricou verde, nush de ce am retinut asta (acum ma amuza amanuntul asta). Si chiar in seara aia am iesit toti trei (io, vlad si styx) “La Motoare”. Am baut ca tot omul o bere si am stat pe bancutele alea de lemn. Am tras si o banca de la alta masa ca sa ne priponim picioarele obosite…Eram asa bucurosi, tocmai incepuseram facultatea, eram studenti…si Bucurestiul se intindea prietenos la picioarele noastre!

Ultimul, dar nu cel din urma…este Alin. Pe el l-am cunoscut tot in camera aia de camin de care va povesteam…Infernalul meu (are legatura cu id-ul, dar nu vi-l spun!!!) Tot la calculator, cel mai probabil jucand Dota (are o afinitate teribila pentru jocul asta si pentru house!). Alin mi s-a parut un tip ff simpatic de la inceput (si nu m-am inselat)..tin minte ca am jucat cu totii carti, parca Poker…

 Ei, gata cu prezentarile!!! Acum ca ne cunoastem…Aaaa!!! Vreti sa va povestesc si despre mine..O sa aflati pe parcurs cate ceva. 

Cele mai tari chestii facute impreuna

Sunt chiar multe daca stau sa ma gandesc, dar unele poate o sa vi se para banale, neimportante. Dar trebuie sa intelegeti un lucru, sunt anumite lucruri, detalii care au o istorie si numai cei implicati le gusta, se amuza cand le retraiesc, cand le aud sau pur si simplu, cand le gasesc…Pe acelea nu vi le povestesc pentru ca sunt parte din fiinta noastra, sunt ca un cod stiut doar de noi, la care doar noi vibram, pe care doar noi il descifram.

Orice grup de prieteni are semiotica lui…

\Stiti, uneori e de ajuns o privire cu subinteles, un zambet pe sub mustati si te-ai prins ce vrea sa zica sau ce gandeste…amicul X. Ca asa e,  intre prieteni…

Acum cateva cuvinte despre ce v-am promis…Chestii funny!

Pai avem asa:

Balul Bobocilor

Cam naspa el, dar noi ne-am simtit bine, ca am facut caterinca de Corina…am dansat si baut bere la comun (mama, ce preturi mari erau in Crystal). Sigur n-o sa mai dau pe acolo…Ne am intors spre dimineata cu totii in camera de camin, unde am savurat o ciocolata calda cu aroma de portocala (a fost tare buna, de-mi aduc si acum aminte!!)

La patinoar super tare, frate!!!

           Ei, tre sa recunosc acolo am fost vedeta. Am luat cele mai multe cazaturi (vreo 20 si nu exagerez). Ma doare fundu’ numai cand ma gandesc. Baietii si Iulia s-au descurcat admirabil (pe alocuri..) si seara s-a incheiat apoteotic cu o cazatura in lant…au mai fost si mici incidente: mana lui Vlad sub patina Iuliei, gheatza mai mereu sub spatele meu si accidentatul serii Alin, care a lovit cu degetelul o patina naravasa, sange…panica din partea fetelor si un deget bandajat intreaga saptamana. Ufff! Dureros patinajul asta!

Club A, de fapt, inca o seara la biliard…

Intr-o seara noua, fetelor, ni se face pofta de dans, dar dintr-aia teribila..Ce sa facem? Ii caram pe baieti cu noi pana pe str Blanari, la Club A. Dar astia nu intra bine si gata, ultimatumul: “Noua nu ne place aici!!” . Ce sa-i faci? Democratie, ei mai multi…Ne-am tirat, dar nu acasa, ci in Texas…, ala din Regie, nu va ganditi prea departe. Aici am incins un biliard mic, apoi o partida de ping-pong. Dar nesuferita de mingiuta nu s-a limitat la spatiul mesei, ci a fugit in lustra de deasupra. Dai si catara-te pe masa sa recuperezi mingea!!  

Cum ne distram?

Pai avem asa: Carti de joc (la moda e acum scarita pe porunci…), filme (cel mai recent vazut cu intreaga trupa e “Little Miss Sunshine” si intr-un timp ne tot uitam la “Dead like me”), darts (campionate in toata regula…) si, mai nou proiectul, de la “olimpiadele comunicarii”. Ne-am tot intalnit in ultima vreme si am tot vorbit despre ce, cat, unde, cum sa facem campania aia pentru atragerea tinerilor in armata. O buna perioada de timp am apelat la empatie, apoi am renuntat, si am dat frau liber imaginatiei…Ce a iesit? Nu va putem spune… inca! 

Uitandu-ma in urma si in jurul prezentului, descoper ca e pe bune: Noi chiar suntem prieteni! Avem echipa, de valoare nu mai vorbesc…Creieri, nu muschi!! (Chestie cu subinteles, daca priviti la logoul nostru meserias, realizat cu sudoarea fruntii de Alin). Va vom dovedi asta si nu trebuie, stimate juriu de la olimdiada, sa-ti faci probleme din cauza noastra. Nu avem de gand sa atentam la sanatatea dvs mintala!  Suntem mai hotarati, mai pregatitit si, poate, mai unititi ca niciodata!!!

Asa ca pazea, venim!!!